Citind Fraier de Bucuresti, ai impresia ca Iaru are o viata misto. Imaginea din povestirile astea e a intelectualului simpatic, boem, mereu fara bani dar care cumpara Courvoisier prietenilor la Capsa, mereu indragostit, care face sex pe unde apuca si care se duce pe nepusa masa cu gasca la vreun prieten acasa, la ceas de noapte si cu un vin. Amintirile iau intotdeauna haine de imprumut, hainele imparatului care se plimba gol prin cetate. Sau, atunci cind nu e neaparat frumoasa, viata lui e interesanta, palpitanta, plina de neprevazut. De fapt, aici e ochiul scriitorului care transfigureaza, transforma, se joaca. E muzica Bucurestiului si nu numai in paginile astea, un freamat pe care poetul il traieste cu fiecare por, traind intr-un oras personal, doar al lui. Sint bucati de viata adevarata, cu emotii intense, condensate la maxim. Adunate aici, povestirile capata alt sens, ca piese ale unui puzzle care abia acum se leaga. Pina la urma, e puzzle-ul ludic al vietii lui Iaru care, histrionic, provoaca neintrerupt cititorul.