in Observator cultural, nr. 588

Incercarea de descifrare sintetica a istoriei romanesti, intr-o schema explicativa personala – dar nu si neplauzibila –, l-a incercat pe Ioan Petru Culianu in mai multe rinduri, nu doar o data. Ramine evidenta (…) tentativa de a cauta in trecut precedentele unui anume prezent – fie el si o proiectie subiectiva –, suport pentru solutiile viitoare si, mai ales, ancorarea intr-un curs al proceselor istorice, care sa permita o estimare veridica. Dar cel mai important pentru talentul sintetizarii istorice este modul in care Ioan Petru Culianu gaseste puncte de sprijin pentru a elabora o teorie menita sa permita cuprinderea unitara a trecutului, a prezentului si a viitorului. Ea este, in cazul de fata, ideea ca o modificare majora de statut al Romaniei nu poate veni decit din exteriorul tarii, pentru ca asa s-a intimplat in mod recurent, in sec. al XIX-lea si in prima parte a celui de-al XX-lea.
Ceea ce merita retinut este instinctul iscoditor si intuitiv, care il face pe acest profesionist al vizitarii trecutului, atent, in general, mai cu seama la fenomenul religios, sa ofere o schema interpretativa a tipului de factori ai schimbarii, preponderenti in modernitatea romaneasca.