Toti eroii bintuiti de fiorii iubirilor interzise – si Humbert Humbert, si Van Veen, si Phillip Wild – sint niste introspectivi, consemnindu-si trairile, acribic, in jurnale, memorii sau scurte notatii autoscopice. Pentru ei, existenta impulsului „bolnav” in sine pare mai importanta decit eliberarea de sub presiunea sa, mai semnificativa decit insasi tratarea lui, daca aceasta ar fi posibila. Fiecare se hraneste, masochistic, din propria-i maladie spirituala, nedorind sa o exorcizeze. Se cunoaste mai putin ca un arhetip al protagonistilor de mai sus fusese deja imaginat de Nabokov, inca de la inceputul anilor ‘30, intr-un roman scris mai intii in foileton (in limba rusa), intitulat Kamera Obscura/Camera obscura (1932-1936). Winifred Roy a talmacit textul in engleza, imediat dupa aparitie, dar versiunea l-a nemultumit pe prozator care l-a tradus, in 1938, el insusi, drept Laughter in the Dark/Un hohot in bezna (tiparit recent, la Polirom, si in romana) – varianta consacrata apoi pe plan international.
