In opera vasta a lui Vladimir Nabokov exista o parte „intunecata”, cum ar numi-o Georges Bataille, o latura obscura, cu porniri subliminale greu de descifrat. Pe cuprinsul acestei „parti” – asa-zicind – s-au articulat citeva dintre romanele cele mai complexe ale autorului, printre care si capodopera Lolita/Lolita (1955). Tot aici trebuie cautat, in termeni psihanalitici, un impuls sublimat fundamental al lui Nabokov, devenit arta pura. Daca ar fi sa conceptualizam emotia in cauza, emotie, desigur, estetizata, ar trebui probabil sa vorbim despre tensiunea erosului interzis, despre presiunea ireductibila a sexualitatii nepermise. Literatura i-a oferit lui Nabokov sensuri mai valabile decit istoria imediata. In plus, i-a asigurat, se vede bine, si debuseul „partilor intunecate”.
