in Cultura, nr. 29

Viata cu amanuntul din povestirile lui Bogdan O. Popescu are, cind e cazul, si lentoarea si trepidanta unor cadre de film, ingenios montate, personajele, chiar si cele episodice, sint bine individualizate (…), dialogurile au firesc si autenticitate cum se vede mai rar in proza autohtona postdecembrista.
Tocmai pentru ca e un cititor aplicat al genului, Bogdan O. Popescu scrie despre ce cunoaste bine. Fara sa aiba nevoie de retete, de inscrierea intr-un anume trend. Proza lui (deocamdata, scurta) ar putea deveni, cu usurinta si cu folos, scenariu de film si in aceasta ipostaza fiind, cu siguranta, altceva decit produsele de serie cu ingrediente festivaliere.