in Tribuna, nr. 211

Desi opereaza intr-o lume cu coordonate precise, aceasta naratiune apocrifa este purtatoarea unui fond spiritual si miraculos, care fie se manifesta explicit, fie persista difuz in textul romanului. (…) Traind in atmosfera bizara a palatului sau, (...) personajul central al cartii Tatianei Niculescu Bran mai are doua „datorii sfinte” de indeplinit: succesiunea in scaunul patriarhal si construirea Catedralei Neamului, „visul si ambitia lui de o viata, monumentul ispasirii si al mintuirii”, la care rivnise de multa vreme, ca parintele Nicanor – din celebrul roman Un veac de singuratate, al aceluiasi scriitor columbian – care visa ridicarea celei mai mari biserici din lume, „cu sfinti in marime naturala” si cu „un clopot al carui dangat avea sa scoale si mortii din morminte”.
Spre deosebire insa de scrierile lui Garcia Marquez, unde cadrul general e fantastic, in romanul Tatianei Niculescu Bran cadrul e realist, ceea ce nu exclude posibilitatea ca fictiunea ei sa integreze istoria si supranaturalul. Autoarea se apropie cu delicatete de aceasta lume, pe care o infatiseaza din cea mai autentica perspectiva adica dinlauntrul psihismului personajelor (...)