pe danboeriu.wordpress.com

Stilistic vorbind, romanul e absolut remarcabil. Ma gindeam ca as putea sa spun ca e calinescian ca structura si camilpetrescian din punctul de vedere al constructiei personajelor. Si cred ca n-as gresi prea mult. Nu mi-as fi putut inchipui ca mai exista azi autori romani care sa fie atit de preocupati (aproape flaubertian) de tonul si muzicalitatea frazelor unei carti incit s-o rescrie de nenumarate ori si s-o dea spre publicare abia cind autorului i se pare ca romanul nu are nici o fisura. Asa a fost in cazul Darului Ioanei. Iar rezultatul e, daca ma veti crede pe cuvint, uimitor. Am fost sceptic cind am deschis cartea insa, pe masura ce inaintam cu lectura, mi-am dat seama ca ma aflu in fata unui roman adevarat, de moda veche, cum putine se mai scriu azi in literatura romana.