in Observator cultural, nr. 584

Mecanismele imaginatiei in opera sa au ramas indatorate aceleiasi directii de cautare neobosita printre locuri, idei, sperante, supravietuiri, nici una dintre acestea neoferind un paradis al tihnei. Acest fapt este evident in Intoarcerea huliganului, o scriere de maturitate a exilului, am putea spune. Pentru mine, Norman Manea ramine un exemplu ca, atunci cind goana si grijile vietii anuleaza gindirea si amortesc simtirea, scrisul poate sa aboleasca acea „viteza a intunericului” (dupa spusele poetei americance Muriel Rukeyser). Ne poate gasi mai profunzi, mai imaginativi si cu o mai mare integritate, in inevitabila noastra lipsa de echilibru.
Imaginatia lui Manea a fost bine primita si laudata in afara granitelor nationale, lingvistice si etnice, iar relatarile sale despre suferinta umana, despre salvarea prin iubire si despre supravietuire sint realizari de durata. Ii sint recunoscator pentru curajoasa onestitate in fata a ceea ce poate fi mai rau in om si pentru increderea ingaduitoare in umanitatea din noi.