in Mozaicul, nr. 6

Desi este o „carte din bucati”, conceptia de ansamblu este evidenta chiar si pentru cititorul nefamiliarizat cu istoria comunismului. O data in plus ni se reaminteste ca demersul de comparare a comunismului cu nazismul nu inseamna echivalarea celor doua, negarea unicitatii fiecaruia si, cu atit mai putin, minimalizarea crimelor naziste. Dimpotriva, „hipermnezia” in ceea ce le priveste ar trebuie sa reprezinte un model pentru raportarea la cele comuniste, multa vreme acoperite de o amnezie, nici astazi complet vindecata. De ce atita efort intelectual – caci este – pentru explicarea a ceva care pare deja departe? Tocmai de aceea! Pentru ca, odata cu trecerea „adolescentilor putin tristi si saraci” (p. 238), pe care istoricul francez i-a vazut la Sighet in 1999, comunismul inceteaza sa mai fie memorie si ramine doar istorie. Or, de felul in care se scrie istoria depinde daca cineva va mai incerca vreodata sa-l transforme in prezent.