in Apostrof, nr. 6

Paradisul american, privit cu o lucida ironie de autor, e imaginea unei societati de consum, eliberata de tabuuri, a tuturor posibilitatilor materiale, din care nu lipseste nimic pentru atingerea fericirii, o lume in care depresia insasi este o simpla carenta chimica, dupa cum o indica sloganul de pe zidurile cladirilor.
Ne intrebam daca ironia cu care scriitorul demonteaza edenul american, imaginea socanta si paradoxala a metropolei ca spatiu carceral, se datoreaza obsesiilor trecutului din care nu poate evada, incapacitatii de adaptare la civilizatia occidentala, sau este perceptia lucida a unei constiinte care realizeaza ca omul este un exilat etern, indiferent de sistem, de spatiu si timp. Romanul e o forma de terapie psihanalitica prin care autorul incearca sa se elibereze de obsesiile trecutului, fara a vindeca insa trauma.