in Viata Romaneasca, nr. 5-6

Si primul roman notabil din tineretea lui John Steinbeck si prima capodopera a lui Liviu Rebreanu se pot citi si interpreta intertextual ca superbe demonstratii ale capcanei pe care o aduce realismul in proza secolului al XX-lea: stratificarea abila a romanului deschizind mai multe piste de lectura, de la stratul tematic social la cel de psihologie abisala, si mai adinc pina la substratul mitic sau chiar mistic, de la verosimilitatea ca pact convingator propus cititorului pina la aventura in tarimul semnificatiilor. (...)
Dar altceva ii apropie in mod uluitor pe tinarul Rebreanu si pe tinarul Steinbeck: intuitia unei legaturi organice a omului cu pamintul perpetuata si in secolul XX, fie ca este vorba de tinarul taran ardelean, fie de fermierul american. Spre ei se indreapta interesul celor doi romancieri in pragul afirmarii, fiindca presimt ca taranii si fermierii sint intre ultimii pastratori ai unei comuniuni cu glia, straveche si tainica, pierduta de toti ceilalti.