Oricine are dreptul la propria apreciere a realitatii. Ar fi bine insa daca aceasta apreciere s-ar baza pe cunoasterea faptelor. In tarile postcomuniste, in studierea istoriei la scoala rareori se intimpla sa se depaseasca perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. Acest lucru trebuie neaparat schimbat, de la incheierea razboiului au trecut deja aproape saptezeci de ani. Nu putem sa ne oprim la momentul anului 1945. Daca s-ar gindi asa peste tot in lume, atunci, de exemplu, in India s-ar studia doar perioada colonialista, adica intr-adevar trecutul indepartat. Este total absurd. De aceea, in plus, consider ca sondajele de acest gen nu reflecta realitatea, in masura in care raspunsul adevarat, care se ascunde dincolo de ele, suna astfel: „Nu stiu nimic despre Ceausescu, cu exceptia faptului ca a existat cineva cu numele asta”. Daca as fi intrebat ce parere am despre cineva pe care-l cunosc doar dupa nume, sa spunem faraonul egiptean Ramses al XI-lea, fara a mi se da posibilitatea de a raspunde „nu stiu”, as spune si eu ca n-a fost nici bun, nici rau. Asa cum nu stiu daca Ramses al XI-lea a fost un conducator bun sau rau, tot asa nici ei nu stiu cum sa-l eticheteze pe Ceausescu. Daca in scoli s-ar preda istoria comunismului, am putea interpreta altfel aceste rezultate.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.