in Revista Arte si Meserii

In iad toate becurile sint arse este o carte pe care ar trebui sa o dedic prietenilor mei alcoolici, fosti sau actuali, pentru ca am invatat multe lucruri de la ei. Printre altele am invatat ca, uneori, alcoolicii au o inocenta absolut sfisietoare, dostoievskiană. Un amic a si murit din pricina alcoolului si, cumva, in unele capitole, am incercat să ajung la inocenta aceea a lui. Eu personal vad o legatură directa intre inocenta acestor alcoolici si inocenta baietilor din cartier, care se tradeaza printr-un tip special de comunicare.
Am gasit foarte, foarte greu titlul. Am avut peste 30 de titluri, unele mi se pareau prea comerciale, desi aveau legatura cu cartea, spre exemplu, „O fată, o pisică si o gască de ingeri” sau „Zapada de lapte”, mult mai metaforic. La un moment dat, favorit era „Spart, rupt, indoit”. Pina la urma am ramas la varianta „In iad toate becurile sint arse”, desi am mai avut si o varianta ghidusa, parca prea ghidusa, care se apropia de amintirea prietenilor mei alcoolici, si anume „In iad toate sticlele sint goale”. Dar varianta finala este poate cea mai buna, pentru ca vedem cum, rind pe rind, toate iluziile lui Victor dispar, toate beculetele care ii lumineaza viata se sting unul cite unul si, pina la urma, viata lui se transforma intr-un iad, iar speranta este că va descoperi ultima luminita, compasiunea.