in Luceafarul, nr. 30

Romanul lui Dan Lungu In iad toate becurile sint arse (Editura Polirom, Iasi, 2011) minuneaza si socheaza, in egala masura, inca de la titlul inspirat si subiectul abordat – imaginea ratarii nefardate intr-o confesiune a la alcoolicii anonimi, traversata de puseuri melancolic-depresiv onirice, care salveaza estetic romanul. Povestea lui Victor pare sa reia destinul unor istorii anonime de esec, izolare si neadaptare, insa, departe de un studiu de caz social, dezechilibrul sau e determinat de contextul socio-politic in mod nesemnificativ, ci mai degraba de anturaj. Proiectata in viziuni cosmaresti cufundate in mlastini, putreziciuni, neputinta si disperare, viata sa e traita ca o succesiune de morti, cu voluptatea convingerii dupa care „cu cit mori mai des, cu atit esti mai viu”.
In retrospectiva halucinatorie a traversarii si confruntarii infernului la diferite virste: copilarie, adolescenta, maturitate, Dan Lungu scrie si rescrie povestea unei generatii ratate, dezorientate, explicitata de romanul celui mai putin exponential erou – Victor, acest Peter Pan angelic si dionisiac.