in Revista 22, nr. 26

Cartea lui Andrei Oisteanu e primul hit realist de-acest fel in cultura noastra cruda-coapta-n prudarie. Op trudit, erudit, in care au intrat mai bine de doua decenii de atentie, el nu e doar un roman cu cheie chimica (cine ce ia? – Baudelaire - hasis, Ernst Jünger - de toate), ci si inceputul altei povesti. Ce e un drog? Orice poate fi drog, draga, desi narcomantia, ghicitul in droguri, e o disciplina neinventata inca. Drogul e soz de dozaj prins in regula unei anume proportionalitati: cu cit creste dozajul, cu atit cresc si decalajul si derapajul. Dozele mici se pot numi democratie, simt comun, mariaj burghez, limba de lemn, cel mai mic numitor comun sau banalitate. Andrei Oisteanu incearca, din greu in indelung, sa iasa din machismul marotei sensului comun unic national. El stie ca a scrie fara stimulente – cafea, tigari, alcool, sex, droguri, muze, bice, ocheade, santajuri ori cecuri – este iluzia ascetica a imaginatiei incinse de insingurare. Ca moartea autorului e perpetua, precum e fluxul scrisului care il tine in viata. Ca accesele adictive sint iesiri din timp ale unui corp ce scrie. Cartea lui e stratificata (varii studii asamblate intr-un intreg infra-teoretizat) si naboind de detaliile pe care cercetatorul i le impartaseste si specialistului si-nfometatului de piinea circului. De pilda: zalmoxistii se bucurau de fumigatiile cu cinepa ori alte plante psihotrope. Alexandru Lapusneanu cerea, la mijloc de secol 16, de la «apoteca» din Bistrita, herbata (substante terapeutice vegetale), printre care cannabis, pentru a nu se scula si a-i popi pe altii. Paparudele nubile ii apar lui Cantemir, in Descriptio Moldaviae, in fuste si cu coroane de poama dracului (boz). Vrajitoarele lunatice din alaiul zeitei Diana – dianaticus – devin zanatice (Diana curge etimologic in «zina», precum, acelasi Cantemir ne-o spune, «sinziana» vine din Sancta Diana).