pe bloglibris.ro

Mi-a placut in romanele lui Houellebecq natura protagonistilor: mai toti dominati de instrainare si constienti de propriul vid existential, de infirmitatile produse de consumerism, de revolutiile abundente fie ele tehnologice, sexuale sau politice, care nu se grabeau insa sa riposteze, sa se revolte intr-o maniera brutala si exclamativa. Dimpotriva, ca niste victime lucide, incoltite, resemnate, care isi constientizau limitele si stiau ca nu mai au nimic de reparat sau de schimbat, protagonistii lui Houellebecq cautau fie un refugiu temporar si sigur (in dragoste si sex), fie pastrau sperantele (tacute si izolate) pentru o schimbare de paradigma, pentru un salt evolutiv al speciei. Protagonistii lui Houellebecq pareau sa manifeste o dezamagire surda, nu atit urlata, in acte si discursuri patetice, cit mai ales recitata calm (desi nu fara suferinta), pe un ton de observator stiintific.
Romanul lui Houellebecq pare sa fi capatat valente existentialiste (poate si pe fondul imbatrinirii autorului), pe linga cele neomarxiste, pare sa fie preocupat mult mai profund dar si mai subtil decit in celelalte romane de temporalitatea viului, de inevitabila si ireversibila degradare care insoteste tot ceea ce are un inceput.