Ziarul de duminica, nr. 22 (556)

Noua carte are un titlu-cirlig, asa cum stie foarte bine sa aleaga Aurora Liiceanu: Viata nu-i croita dupa calapod. Si pare o continuare a cartii anterioare, La taifas. Iar metoda si stilul deja stiute dau cititorului un sentiment de confort, raspund asteptarii, in plus scot la lumina originalitatea. Cum sa numesc bucatile care compun volumul? Cel mai potrivit termen este proze scurte, ele se hranesc din miezul vietii, fiindca pornesc de la persoane cunoscute, cazuri concrete, dar se hranesc si din miezul cartii. (...) Fata de volumul anterior, cu o abundenta de istorii personale, cu numeroase intimplari, cel de fata mi se pare mai incarcat de reflexivitate. Ca si cind, Aurora Liiceanu si-ar fi impus ori pur si simplu ar fi simtit nevoia unui ragaz ca sa se opreasca pe indelete asupra unor ginduri ivite in cursul diferitelor cazuri prezentate si nu s-a indurat sa le abandoneze in stadiul de seminte, ele tot incolteau si acum le-a lasat sa infloreasca.