in Apostrof, nr. 2

Superlativele nu au de ce sa fie trecute sub obroc: Andrei Oisteanu lucreaza exemplar, ca un campion al culturii de constructie, pe carti si teme memorabile, fiind totodata o persoana publica foarte activa si un interlocutor agreabil, din ale carui spuse ai ce invata. As mai releva, sub acest aspect, spectacularitatea senzoriala unica a volumului, pe care Oisteanu l-a scris – se vede asta de la o posta – cu infinita savoare si cu un imperceptibil simt al umorului. Nu simti la el incrincenare, crispare de savant autosuficient sau volute infinite de orgoliu. Mai mult, «Narcotice in cultura romana» e o carte foarte vie, atit in sensul intelectual, cit si in cel existential al termenului. Miza mare a volumului este aceea de a investiga prezenta culturala romaneasca a halucinogenelor de la origini pina in prezent intr-o ordonare diacronica (adica din cultura populara pina la Vakulovski sau Andrei Codrescu), ceea ce confera cartii un aer de exhaustivitate exemplara. Mizele partiale – si ele, impecabil caligrafiate, cu har – sunt multe.