in Revista 22, nr. 31

Exista mai multe proiecte care fuzioneaza in aceasta carte admirabila si unul este cel al unei altfel de istorii literare, o istorie care este traversata de un fir al Ariadnei pe care-l reprezinta drogul cu multiplele sale fatete onirice, o istorie intentionat ocultata de paravanele tabuizante ale diferitelor epoci, istorie care-si revendica «povestasul». De la mentiunile pasagere, la cele care desfac trasee initiatice, lui Andrei Oisteanu pare sa nu-i scape nimic. Miza insa se plaseaza mult mai sus, chiar la nivelul configurarii ecuatiei modernitatii, paradisurile artificiale constituind o modernitate spectrala, «a rebours», excomunicata, ocultata, dar si un laborator poetic fara de care nu am avea limbajul de transa al reveriilor simboliste sau poezia beatnicilor. Anumite estetici precum cea simbolista sau decadenta inglobeaza narcoza, ii reformuleaza poietic efectele fiziologice, iar simbolismul romanesc de la Macedonski si emulii sai la decadentii crai mateini secreta aceeasi atractie catre paradisurile artificiale pe care autorul o analizeaza avenit in contextul literaturii europene, repusa in joc de narcoze mai mult sau mai putin controlate estetic.