pe psychologies.ro

Romanul meu, Patru barbati plus Aurelius, porneste de la o scurta intilnire cu un pisoi rauvoitor. Iar orice privire ostila trezeste vinovatiile stravechi si nimic mai mult nu intretine o poveste ca o vinovatie nemuritoare. Mai ales cand este vorba despre o intimplare, lasata sa dospeasca in subsolurile neventilate ale creierului. In timp ce cartile se ofilesc, aruncate la tomberon, ia nastere o poveste care nu mai are nevoie de hartie. „Inevitabilii” din viata Liciei, barbatii amagitori, seducatori si nestatornici, barbatii care rup inimile, se transforma cu timpul, contopindu-se cu o vinovatie veche si neglijata. Aceasta aventura, in care se amalgameaza crime, sentimentalisme dantelate, plus un pisoi detestat si iubit, inlocuieste treptat paginile unui roman clasic. Devastata de realitatile ei plasmuitoare, Licia trece pe nesimtite din fotoliul cititorului in locul aureolat al eroului de carte. Si am convingerea ca acesta este rolul actual al literaturii.