pe 121.ro

Flaubert-ul zacea intr-o vitrina de librarie, dar, efectiv, zacea, incit, privindu-l, m-am simtit de-a dreptul inutila. Nu era de fapt un Flaubert, ci o carte abandonata, cu tot ce decurge de-aici (inclusiv, sfirsitul literaturii). Si pe cand ma topeam, incapabila sa-mi scot din minte coperta prafuita, mi-a sunat telefonul – stiti cum suna vara in camerele cu ferestre deschise. Era un barbat fermecator si crud, care bineinteles nu era al meu. Abia dupa aceasta noua disperare a aparut pisicul, genul ala intepat si jignit pana-n maduva de intilnirea cu mine. Catre seara, Fundatia Noi citim mi-a trimis o lista de intrebari. Si incercand sa spun ceva despre feminitatea mea, avind pe creier toate apasarile despre care tocmai v-am zis, mi-am dat seama ca mi-era imposibil sa ma mai intorc la pasoptisti. In acea noapte am inceput sa scriu Patru barbati plus Aurelius.