in Tribuna

Rapid si durabil etichetat ca poet al dimensiunii religioase, al „disperarii metafizice” – emblema asumata si conservata cu fiecare volum, uneori pina la satietate –, Nichita Danilov stie prea bine ca „anxietatea aproximarii divinitatii de catre om” este (…) o vina viguroasa, dar mai ales rentabila in era marilor Absente. De aceea, „psalmii” lui isi ajung pina la maniera si nu se tem de redundante, tema insasi fiind una etern „neesplicata”. In Ambasadorul invizibil (…), religia e unul dintre subiectele ce submerg prim-planurile fictionate debordant, insa de data asta si ca „izvor de divergente” si cu incheierea, apasata, ca excesul de credinta si absenta ei sint deopotriva de daunatoare, ambele nascind monstri.
Romanul foarte bine scris al lui Nichita Danilov se ofera lecturii ca un imbietor ghem colorat, numai bun pentru smotoceli de cititor inrait si dornic de picante, fara de sfirsit adnotari marginale.