in Dilemateca nr. 60

Fara ele [nuvele si povestiri], Beckett nu ar putea fi inteles, cu adevarat, in dimensiunea sa de inovator al literaritatii – fapt ce l-a si inclus, in evaluarile exegetice ale ultimei jumatati de secol, printre artizanii trecerii de la modernitate la postmodernitate. Lumea lipsita de centru, de repere si, pina la urma, de semnificatie (imediata), din dramaturgia si romanele scriitorului, se contureaza inca din nuvelele si povestirile lui, scrise pe parcursul a citorva decenii de interes pentru genul scurt. Narativitatea (intriga), arhitectura tipologica si coerenta structurala sint abolite deliberat, in efortul de a ilustra, aproape derridean, un spatiu postmodern, fara centru, al deconstructiei ad infinitum. „Nimicul” a fost mereu mai plin de intelesuri (si farmec!) pentru Beckett, decit „totul”.