Huxley are subtilitatea aceea nebuna de a infiltra utopia pe sub pielea cotidiana a cititorului. Era, cum stim si din alte romane, obsedat de asaltul consumismului pe care il si vedea la lucru la inceputul secolului in Statele Unite (cititi textele din calatoriile lui Ilf si Petrov prin America si veti vedea ca obsesiile erau comune). Romanul a fost conceput in timpul Marii Crize. Sa imaginezi in astfel de vremuri o societate a consumului total poate parea putin excentric. Dar e doar precizie satirica. Vizionarismul lui Huxley nu vine atit din imaginarea unei lumi salbatice, crude, cu atit de multe reflexe recognoscibile in societatea de consum. Mai ales la relectura mi s-a parut tulburator finalul cartii. Pentru ca el prevesteste forta uciderii prin tabloid. Un „salbatic” care nu accepta lumea noua este asasinat cu blitzuri si transmisii live. (…) O carte cruda si luminoasa, ca amintirea unui tovaras de timpenii din copilarie.
