in Mozaicul

Microeseistica admirabila a Adrianei Babeti: o cursa frisonanta fara legatura aparenta cu literatura, dar si pornind din literatura sau dinspre literatura, uneori plasindu-se, pe fata, in urmarirea literaturii, cum bine spunea in textul introductiv. (...) Acest infraromanesc, placerea textului, jubilatia din te miri ce, superbele nise eseistice, dificultatile articularii epice, recunoscute cu fair play, emotivitatatea transferata subtil in cognitiv si invers, noncapitularea, cultul freatic al prieteniei – iata citeva trasaturi distinctive ale acestei carti. Toata cartea e un splendid roman aminat, mereu visat, mereu utopizat, dar si contra-utopizat, care continua sa se scrie, intrucit rubrica din Suplimentul de culturã e la locul ei, in fiecare saptamina.