Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
- Doru POP
- Dosar de presă
- 0 likes
- 280 views
Proiectul romanesc al lui Eco devine, odata cu acest roman, transparent. Dupa ce a rescris istoria secolului XIV cu Numele trandafirului, dupa ce a re-construit marea revolutie a secolului XX cu Pendulul lui Foucault (centrat in jurul extraordinarului an 1968), dupa ce a refacut istoria secolului xvii cu Insula zilei de ieri, unde un naufragiat, aidoma lui Robinson Crusoe, povesteste la 1643 toate aberatii barocului, si dupa ce a reconstituit caderea Constantinopolului din secolele XII-XIII in contextul gnosticismului, prin Baudolino, a refacut, in Misterioasa flacara a reginei Loana, traseul imaginar al aparitiei fascismului in Italia, acum Umberto Eco narativizeaza istoria principalelor idei ale secolului XIX. Cartea, care se bazeaza pe un jurnal scris „in ordine inversa“, redactat de Simonini stimulat in urma unei discutii – cu cine altul decit cu doctorul Froďde! –, devine o anamneza rasturnata, menita sa il faca pe eroul principal sa inteleaga cine este (de fapt, romanul incepe cu aceasta intrebare retorica: „cine sunt eu?“), dar si pe cititori sa inteleaga cine este secolul care l-a facut posibil pe acesta.