in artactmagazine.ro, nr 110

Memoria se dovedeste neputincioasa in cazul textelor lui [J.D SAlinger]. E supusa unei excitatii puternice, asemanatoare unui soc electric, si ca sa functioneze mai departe in niste parametri normali, are nevoie sa se reseteze. E cumva ultima iesire la rampa a personajelor din disfunctioanla si genialoida familie Glass. Copiii cei mari din clan s-au retras in plina glorie: Seymour s-a sinucis intr-un hotel, Buddy nu vrea sa fie gasit la telefon. Fratii mai mici, Franny si Zooey, incearca sa se salveze de fantoma omniprezenta a lui Seymour si de ei insisi. De perfectiunea pentru care au fost antrenati inca de la o virsta frageda. Dar asta e doar o rama banala. Salinger o umple cu un discurs halucinant. Nu sint doar cuvinte si torturari adolescentine in cautarea unui Dumnezeu care sa te mintuiasca si sa-ti anihileze vanitatea si excesivul spirit critic. Pare mai degraba un zid gros, ridicat cu buna stiinta, de care cititorul si personajele povestii sa se izbeasca zdravan cu capul. Fiecare scapa apoi cum poate si-si oblojeste cucuiele cum stie mai bine.