Romanul lui Dan Lungu are, in primul rind, calitatea ca poate fi citit cu delicii de oricine, e lipsit de complicatii teoretice, de intorsaturi narative si in general de orice artificii gustate doar in cercuri mici de literati. Dan Lungu scrie pentru toata lumea, cu o aparenta de usuratate si de lejeritate, scrie despre viata cotidiana asa cum este ea si despre oamenii de rind, cu istoriile lor banale. E vorba despre o strada, Strada Salcimilor, si de cei care locuiesc acolo, cam asa cum era vorba despre un bloc la Petru Cimpoiesu, mai aproape de noi, sau de Calea Victoriei la Cezar Petrescu, mai departe, in perioada interbelica. Este un tip de literatura care strabate timpurile, o literatura accesibila, realista, in care ne regasim dincolo de mode literare sau de pretentii teoretice. Oamenii de pe Strada Salcimilor birfesc si invidiaza, se casatoresc si fac copii, se ingrijoreaza din cauza demolarilor, beau votca si suc de rosii preparat proaspat la Tractorul sifonat, tricoteaza, isi iubesc gainile, viseaza, ajung la televiziunea locala si, mai presus de toate, <>.