in Cultura

Dobrescu a vrut sa scrie un „roman-roman“, cum i-ar fi spus Regman; faptul ca l-a disimulat intr-un thriller nu este o pacaleala, intrucit Minoic functioneaza prea bine si ca thriller, si doar o scara care, odata ce a fost folosita, poate fi lasata in urma. Aceasta din urma miza, a performantei literare a romanului lui Dobrescu, este cistigata cu precadere de-a lungul a doua miini. In primul rind, prin cele trei capitole-monolog avindu-l narator pe batrinul Lapsarian; (…) prin el, Caius Dobrescu reviziteaza interbelicul, executind, in adincimea textului thrilleristic-senzationalist, un tour de force de subtilitate analitica si de penetranta literar-caracterologica. A doua mina prin care autorul isi cistiga romanul este capitolul final, care executa iesirea din fictiune si finalizeaza toate firele. Imi place sa vad aici o alegorie a romanului care tocmai se termina: pus sa evolueze pe coordonatele unui scenariu presetat (conventia thrillerului), romanul aspira la hiperviata Literaturii.