pe blog.libris.ro

Multe din romanele lui McEwan sint romane care exploreaza obsesia fata de trecut si fata de vinovatie, salvarea personajelor atirnind de felul in care reusesc sa se impace cu consecintele ireversibile ale trecutului. Dar iata ca in romanul Durabila iubire, care debuteaza, asa cum aminteam cu un picnic paradisiac transformat intr-o cursa de salvare a vietii unui om, protagonistul Joe Rose nu se poate desprinde de propria sa obsesie si asta pentru ca, de data aceasta, obsesia sa este obsedata la rindul ei de protagonist, mai precis e intrupata intr-un personaj aparte. Probabil ca performanta lui McEwan in Durabila iubire (desi nu numai aici) este aceea de a construi un roman cu deznodamint imprevizibil care se citeste cu sufletul la gura (spre deliciul publicului) dar care livreaza, dincolo de un schelet narativ senzational, un exercitiu de meditatie si interpretare pe marginea bolii psihice si cunoasterii, pe care cititorul il intreprinde voit sau nu, prin felul in care alege sa cintareasca impresiile lui Joe.