pe 121.ro

Fiecare carte pe care o scrii are provocarile sale si iti da ocazia sa afli lucruri noi despre tine. Daca in Sint o baba comunista a trebuit sa-mi domesticesc convingerile anticomuniste pentru a-i intelege pe nostalgicii vechiului regim, in Cum sa uiti o femeie, cind am ajuns la partea cu neoprotestanti, am fost nevoit sa fac fata propriilor prejudecati, iar la cel mai nou roman, In iad toate becurile sint arse, mi s-a intamplat un lucru nostim, pe care-l voi povesti mai pe larg in continuare. In pofida titlului care ne-ar putea trimite la o tema religioasa, nu e deloc asa, ci este un roman cu un vocabular destul de decoltat pe alocuri, fiindca personajele principale in tineretea lor zburdalnica erau colegi de liceu si se reuneau intr-o gasca de toata frumusetea. Dupa ce am scris o prima forma a cartii si am lasat-o „la uitat” o perioada suficient de mare, am luat-o la citit pe sarite, de curiozitate, inainte de a incepe rescrierea. Ei bine, acum apare surpriza. Uitasem atat de bine textul, incit unele pasaje ma faceau sa rosesc usor din pricina limbajului nu tocmai ortodox. Ori, cum bine stim, atunci cand esti in gasca, intr-o atmosfera speciala, multe cuvinte care din afara par vulgare, inauntrul grupului au o istorie a lor si sint considerate foarte normale. Eu, dupa un timp, citind pe sarite si fiind in afara atmosferei romanului, devenisem un outsider. Outsiderul gastii mele de personaje.