in Dilemateca

Imaginea fiecarui om este tripla: mai intii, existi asa cum te vad ceilalti. In viata, apoi dupa moarte, incepe sa prevaleze un anumit portret moral al tau, care cu greu se va modifica. Vorbeam despre ‚alegorie”: orice om care nu este imediat dat uitarii devine un fel de alegorie, in detrimentul complexitatii lui de om viu. Apoi, pe linga potret, exista autoportretul – cum ma prezint eu pe mine, cum as dori sa ramin in amintirea familiei mele, a prietenilor, a colectivitatii. Exista un soi de dialectica intre portret si autoportret, intre imaginea pe care ceilalti tind sa o fixeze despre tine si aceea pe care tu vrei s-o impui: exista poate deformari, poate o sinteza intre inagini. Exista variante. Dar vem de-a face si cu un potret secret, de arhiva, cum il numiti. Voi spune ca aici un rol insemnat il joaca nu numai apropierea fata de un anumit om, ci si timpul. Lunga durata a observatiei este esentaiala. Ca psihiatru, ma autorizez sa spun ca meseria aceasta este buna, dar nu cea mai buna pentru a intelege un om in dimensiunea unei vieti intregi.