in Observator cultural, nr 561

Prin Cartea fugilor, Le Clezio scrie un „antiroman“, o replica polemica la literatura de aventuri a secolului al XIX-lea, ilustrind multe dintre trasaturile Noului Roman. Pe de alta parte, insa, se delimiteaza si de aceasta directie (mai precis de tehnica romanelor lui Robbe-Grillet), indeosebi prin dimensiunea poetica a scriiturii, prin extensia metaforizanta a ideilor. Arta de a transcrie senzatii variate si intense, microscopice sau capabile sa sugereze infinitul, rezultate dintr-un neobosit si original joc intre concret si abstract, este punctul de excelenta pe care il atinge Le Clezio in acest roman. (…)
Meditatiile si construirea imaginilor societatii dezumanizate se impletesc cu reflectiile legate de natura fictiunii, de limitele scriiturii, de raportul indeterminat dintre literatura si realitate. Respingind conventiile romanului realist, Le Clézio propune un nou tip de scriitura care sa sustina si formal ideea unei societati descentrate, rezultatul fiind un roman fragmentat, amestec de capitole narative, poeme, dialoguri, meditatii libere, parabole, scrisori, cuvinte-cheie scrise cu majuscula, desene, scheme etc.
Ca si in alte romane de-ale sale, eroul este un un alter ego al scriitorului, in sensul ca viata sa pare destinata hoinarelii, cutreierarii lumii. Jeune Homme Hogan este un tinar de aproape treizeci de ani (si nu de nouasprezece ani, cum apare in prezentarea editurii), nascut in Vietnam, care colinda lumea din margine in margine, pentru a „recentra“ umanul. Cartea fugilor este un roman cu un singur erou, locuit de o singura idee: fuga continua, desprinderea de tot ceea ce este conventional.