in Adevarul

Imediat dupa 1990 am vrut sa citesc dosarul, dar inca nu exista un cadru legal, desi altii au avut acces. Apoi mi-am pierdut tot interesul. Am inteles ca in el nu poti gasi decit mizerie. Daca, prin 2006, Ion Cristoiu nu s-ar fi apucat sa scrie timpenii in «Jurnalul national», spunind ca eu as fi omul Securitatii, nu mi-as fi cautat dosarul. Am avut nevoie de doi ani, pentru ca inca nu ajunsese la CNSAS. Apoi am fost anuntat ca-l pot vedea. Am venit la Bucuresti. Intii mi s-a spus ca sunt 800 de file, apoi 8 volume, apoi 18 volume. Mi le-au adus pe un carucior. Am citit primul volum, mi s-a facut o greata imensa. Am copiat tot si am primit copiile prin posta, contra cost, peste un an. Initial, n-am vrut sa scriu o carte, ci doar un text. Cred ca se literaturizeaza foarte mult pornind de la aceste dosare. Bujor Nedelcovici, prietenul meu, a publicat o carte despre cum a fost urmarit de Securitate si e mihnit, ca lumea mai mult il injura decit il lauda. I-am spus ca oamenii n-au timp acum sa citeasca despre asa ceva. Eu am optat pentru solutia pe care mi-as dori-o ca cititor: publicarea documentelelor asa cum sunt sunt, necomentate. Contributia mea la carte este un scurt text in care explic numai cum trebuie citate documentele.