De altfel, va recomand sa cititi cartea lui Bogdan Murgescu, dupa mine, indiscutabil, cartea anului 2010 in Romania. Murgescu face acolo o comparatie, care se intinde pe cinci sute de ani, intre Tarile Romane, Serbia, Irlanda si Danemarca. La 1500, toate patru erau periferii subdezvoltate ale unor centre economice spre care exportau doar produse agricole primare. Danemarca a facut prima saltul, dezvoltindu-si, incepind cu 1780, o clasa de tarani instariti. Irlanda a urmat mult mai tirziu. Romania si Serbia au acumulat mereu decalaje, in loc sa le reduca. Chiar si pe vremea lui Carol I, chiar si in interbelic si, mai ales, in comunism, distanta dintre Romania si Occident s-a marit. Am facut greseli imense (neaparat cititi critica lui Murgescu fata de stupida politica liberala „Prin noi insine"), uneori criminale (deciziile de investitii ale lui Ceausescu). Dar cum de au reusit altii? Daca ar fi sa incerc o concluzie pe scurt la impresionanta cantitate de date si intimplari relatate de Murgescu, atunci concluzia ar fi: e nevoie de un stat profesionist si neacaparat de grupuri de interese, care sa fie capabil sa vada oportunitatile oferite de societate si sa le speculeze, capabil sa inteleaga semnalele comertului international si sa se adapteze la ele. Mai e nevoie de intelegeri minimale, nu consens, acesta e un termen prea vag, dar niste intelegeri minimale pentru niste obiective majore de dezvoltare, astfel incit un guvern sa nu darime mereu ce a facut predecesorul.
