pe www.psychologies.ro

Daca alegi sa scrii literatura romana, te-ai minti sa procedezi altfel. Cu nuanta asta, actul de a scrie literatura in romana e mai mult decat o bizarerie: e o ispasire. Etica literaturii noastre s-a nascut intr-un spatiu in care umilinta a fost pentru prea mult timp norma comuna si nu sunt sperante ca asta se va schimba. Un loc in care coerenta naratiunii e singura forma de a rascumpara acele minusuri carora nu ai cum raspunde decat inserand in rememorarea lor axa logica a povestii. Scrii pentru ca vrei sa repari cumva tot ceea ce e neoranduit si are potential tragic, chiar daca pe alocuri iti reusesc pagini de comedie.

De fapt, asta e partea cea mai interesanta atunci cand scrii materiale romanesti: poti acoperi distanta de la comedie la tragedie pe distanta unei respiratii. Inteleg si apreciaza asta cei care-au fost acolo, cei care stiu cat de lipsita de confort e pozitia ingenuncherii. Cu astfel de premize, sunt perioade cand pot scrie 30.000 de semne pe zi vreme de cateva saptamani, iar apoi pot sa nu mai scriu nimic in tot restul anului.

Apoi, cand cineva ma intreaba cand am avut vreme sa scriu, spun ca lucrarea aceasta s-a scris de la sine. Cartea mi-a spus singura cand a fost gata sa vina.