in Dilema Veche

Inainte de a pleca din Romania, la 16 ani, Moshe Idel a fost obligat de familia sa sa-si inceapa liceul la «real», nu la «uman», cum si-ar fi dorit. A fost prima ingradire a libertatii de alegere (recunoscuta mai tirziu ca benefica), pe care a rezolvat-o cu mult umor, boicotind orele neplacute, copiind la toate materiile si citind cufere intregi de carti. Libertatea sa structurala (simtita ca o revelatie odata cu parasirea romaniei) a fost insa motorul care a ales in mai multe imprejurari decisive. De libertate interioara a tinut, desigur, si faptul ca viitorul mare cabalist a plecat in Israel fara sa stie ebraica, pentru ca a refuzat sa poarte tot timpul iarmulka impusa de profesorii de la sinagoga. De nevoia de libertate profesionala au tinut si publicarea – relativ tirzie – a primei carti, si ignorarea scandalului academic iscat de ea. Cum de libertate (interioara si exterioara) tine, fara indoiala, atitudinea nuantata in disputa iscata de descoperirea trecutului legionar si a duplicitatii lui Mircea Eliade. Critica lui Idel a fost mai degraba una a perspectivei lui Eliade asupra iudaismului si a surselor sale indirecte, fapt care nu-l impiedica sa tina, in continuare, pe catedra – in Israel sau in SUA – cartile acestuia. Nu ramine decit sa speram ca nevoia de intelegere reala a lucrurilor, analiza inteligenta (si lipsita de patetisme locale) a generatiei interbelice vor adauga, la bibliografia impresionanta a lui Moshe Idel, o sinteza promisa: The Generation of Discontent.