in Observator cultural, nr. 552

Sint mai multe romane in Intoarcerea huliganului, si in aproape toate regasim marcile distincte ale scriitorului. Textul sau, indiferent ca e fictional, nonfictional sau o combinare variabila intre cele doua dimensiuni, se organizeaza si se expune concentric si circular. Avanseaza in pagina pentru a se intoarce in timp; si porneste de la diferitele virste ale subiectului pentru a explora, din interiorul memoriei si al constiintei, o Istorie terifianta. Norman Manea e un prozator din categoria, nu foarte bogat ilustrata, a celor care iau intotdeauna omul si lucrurile in serios: un Marin Preda, un Augustin Buzura, alti citiva romancieri romani interesati pina la obsesie de amenintarea multipla a individualitatii si a entitatii umane, in secolul totalitarismelor.

Cu o deosebire importanta. In timp ce Preda observa cu calm analitic si cu o seninatate, asa zicind, tolstoiana chinurile si convulsiile personajelor prinse in capcana Istoriei, in mecanismele ei operationale, Manea ia distanta fata de acest realism prozastic in care omenescul este introdus si vazut in logica de fictiune a romanescului. Proza din Intoarcerea huliganului, cu toate tipurile ei (vreo cinci), e mai putin si, totodata, mai mult decit o proza realista, psihologica, documentara ori o fresca sociala…