pe savonarolawho.wordpress.com

Eu am perceput-o ca pe o carte trista si cred ca as fi ramas cu aceeasi senzatie si fara episodul final al mortii prietenului din armata, Cristi, baiatul naiv si inocent care rateaza la mustata admiterea la facultate, dar nu si intilnirea stupida cu glontul de nicaieri. Pina la urma, cartea lui Bogdan Suceava , asa cum am perceput-o eu, este povestea, spusa “din fuga”, a infringerii unei natiuni de catre idiotii ei. Niste idioti convinsi ca au geniu, o natie infrinta convinsa ca a izbindit. Daca ne mai intrebam cum a fost posibil, povestile despre armata ale bravilor nostri ex-militari in termen, cele care ne distreaza atit de bine la petreceri, ne stau la indemina pentru o felie consistenta din explicatie. Dar oare ne mai intrebam, asudati cum sintem de fuga inca neterminata spre nicaieri?