in Suplimentul de cultura

Demonii vintului, al doilea roman exotic al Danielei Zeca, iti ia ochii (si chiar mintile), asemenea unei geme stralucitoare montata pe un inel din cel mai pur aur. Citind romanul, avem impresia ca ne aflam intr-un vis, un vis al scriitoarei care, inspirindu-se de la Seicul Mo din Dubai, dar procedind exact invers, asteapta sa adormim pentru ca sa ne intre in ginduri si in suflet, unde isi va face culcus, delectindu-ne in fiecare noapte cu povestile sale. Femeile frumoase ca niste nestemate si greu de pastrat asemenea vintului, constructiile opulente, aproape neverosimile, finantate de petrolisti bogati, orgoliosi, care cred ca numele le va dainui macar cit vor dainui cetatile lor postmoderne, si o limba ademenitoare, moale si senzuala ca un descintec sint doar citeva dintre motivele pentru care trebuie sa cititi aceasta carte care m-a dus cu gindul la Salman Rushdie si a sa Seducatoare din Florenta. Scrisul slefuit artistic seduce, subjuga, iti poate oferi placeri nebanuite. Dar, asemenea diamantelor aurului sau perlelor, care te pot vindeca in aceeasi masura in care te pot inrobi, el este ambivalent. Aceasta este provocarea, dar si avertismentul lansat(a) de Daniela Zeca prin Demonii vintului. Literatura, asemenea unei nestemate, isi dezvaluie adevarata frumusete doar atunci cind cititorul, abandonindu-se seductiei sale, reuseste totusi sa nu se lase orbit de farmecul ei. La fel cum scriitorul (sau bijutierul) insusi, neputind rezista seductiei impulsului creator, reuseste sa nu se lase coplesit de propria-i creatie.