in Observator cultural

Dincolo de alte posibile conexiuni si paralelisme (serialitatea tipologica, memoria involuntara s.a.), merita subliniat faptul ca noul roman al Gabrielei Adamesteanu are la baza, acum, niste surse scrise (diverse «documente», ca si literatura autoarei de dinainte de 1989), fara a-si mai trage substanta din observatie, din investigarea minutioasa a lumii concrete. Apoi, daca luam in calcul si posibilitatea reconstituirii memorialistice (prozatoarea a evidentiat in repetate rinduri radacinile autobiografice ale literaturii sale), ar trebui sa retinem latura istorica, de «document» (nu doar existential), a romanului, fiindca naratiunea relateaza evenimente petrecute cindva, in trecut, reconstituind «istoria mare» a Romaniei dintre 1940-1980 prin «istoria mica» a doua familii obisnuite si a unei povesti de dragoste ca oricare alta. De aici si necesitatea unei lecturi in grila sociologica si culturala in sens larg, nu fara a acorda esteticului, fireste, atentia cuvenita.