in Observator cultural

Provizorat e o carte a relecturii, iar tema spaimei de o sarcina nedorita si cea a avortului (ilegal) insotesc constant universul feminitatii la Gabriela Adamesteanu (a se vedea, spre stralucita ilustrare, povestirea Scurta internare din volumul Vara – primavara, din 1989); ultima parte a romanului ei. Feminitate care, tematic, nu se regaseste, cu o forta comparabila, altundeva in literatura romana actuala. Fara a fi deschis polemic, Provizorat rescrie, in egala masura, clasicul roman al «obsedantului deceniu» si al Epocii de Aur din perspectiva relatiei dintre viata publica si viata privata, a pervertirii ambelor sub efectul fiecarui gest, asumat, al fiecaruia. Tinde sa fie o fresca ce nu reconstituie, ci descrie cu o tipica obsesie a detaliului un anume mod de a trai, in care nu dragostea e sub semnul provizoratului, ci sentimentul identitatii de sine si al destinului pe care ti-l poti asuma. Iar persistenta in timp si spatiu a tiparelor umane formatate in Cladire e de necontestat.

Proustiana mai mult sau mai putin declarata (cu Marcel Proust si-a dat si licenta in Litere), Gabriela Adamesteanu construieste cu fiecare nou roman la o unica, monumentala catedrala – o opera care nu e altceva decit «un fel de instrument optic oferit lectorului spre a-i da posibilitatea sa discearna ceea ce n-ar fi perceput singur, fara ajutorul acestei carti».