in Academia Catavencu

Cartea scoasa de Polirom nu intra la categoria omagii editoriale pioase, nici in seria nostalgiilor legate in piele ecologica. Si daca D.R. Popescu s-o fi intrebind daca mai rezista la lectura povestirile lui de tinerete, dupa mine, cel putin, poate sta linistit. Acum parca au cistigat in limpezime, fiindca nu te mai intrebi ce-a vrut sa zica autorul pe dedesubt, in ele, cum citea romanul pe vremuri literatura, la vinatoare de sopirle. si ii recunosti lui D.R. Popescu dreptul exclusiv de proprietate asupra lumii lui de la tara, cu insi care au o psihologie imbirligata, ca tot omul. Fiindca DR-ul n-are pretentia, ca Preda sau ca Fanus Neagu, ca taranul roman e asa ori pe dincolo. El ia oameni la prefirat si la puricat si descopera ca fiecare o are pe-a lui, cu smuceli, cu socoteli, mai cu iubire, mai cu ura, mai cu «Ma cac pe el!», mai cu lasa-l in ale lui. si peste toate astea, ba mai da o seceta, ba mai vine razboi, ba o pace de sa te fereasca Dumnezeu si lumulita, cum sa procedeze? Merge si ea inainte, innodind o nadejde de coada unei chestii nasoale si minunindu-se ca proasta-n tirg ca un leu scapat din cusca nu mai stie la ce-i foloseste libertatea, drept care se intinde la pamint si moare. si-atunci te-apuca pe tine, cititor, niste pandalii si-ti zici: ce lume-i asta, ba frate, in care moare leul de libertate?