Proza lui Peixoto e puternica, stranie, are fibra si articulatii poetice, poate fascina. Asa a fost in romanul lui de debut, Nici o privire (tradus la noi anul trecut), asa e si in Cimitirul de piane de acum. De asta data insa, autorul cauta sa scrie in cheie pronuntat realista. O spune el insusi, iar afirmatia are oarece indreptatire, in masura in care undeva, in subteranele adinci ale cartii, sta un fapt real, consemnat istoric: moartea unui atlet portughez, Francisco Lázaro, in timpul maratonului de la Jocurile Olimpice din Stockholm (1912), dupa treizeci de kilometri parcursi. Asta ar fi, adica, realitatea. Ce face din ea «realismul» lui Peixoto e insa o alta – Va fi, practic, o cronica imaginara a familiei Lázaro, construita pe doua voci – a lui Francisco (gifiind, muncit de ginduri si de amintiri, in timpul maratonului) si a tatalui sau (mort deja de citiva ani, adica numai bine plasat pentru un atoatevazator si atoatepovestitor). Peixoto experimenteaza limitele coerentei epice, imprumuta prozei o logica potrivita mai degraba poemelor, face minuni naratologice, atita taine in orice instantaneu, tese iluzia vietii din mister, suferinta si frumusete tacita. Si face loc, totodata, unei ambiguitati ce l-ar fi pus pe ginduri chiar si pe Eliade – caci exista, in aceasta istorie fragmentara, o simetrie insidioasa a generatiilor, prin care tatal lui Francisco ar putea, la fel de bine, sa fie si fiul acestuia. Sa fim realisti, e de-a dreptul magic! La fel ca aceasta fraza: «Azi, simt ca mi-ar fi de ajuns o duminica in plus ca sa pot rezolva totul». Cititi cartea si va fi duminica.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.