in Ziarul de duminica

...Sa ucizi o pasare cintatoare face parte dintre cartile singulare ce se adreseaza copiilor de toate virstele, nu stiu daca ele alcatuiesc o duzina sau doua, dar nu te dezamagesc nici la a doua, a treia si ori la a nu stiu cita lectura. (...) O ancheta realizata in Statele Unite in 1991 despre cartile ce schimba viata oamenilor plaseaza romanul pe al doilea loc dupa Biblie. Sa ucizi o pasare cintatoare a devenit de-a lungul vremii roman-cult al prozei americane, s-a preschimbat din bestseller in longseller, iar astazi, la semicentenar, probeaza nepasare fata de trecerea timpului, pastrindu-si neatinsa prospetimea. O explicatie o da lumea pe care o prezinta: oraselul din Alabama, concentrind prejudecatile Sudului, modul de viata conservator, rasismul izbucnind cu prima ocazie, intimplari petrecute in anii Marii Crize. Cartea atinge punctele nevralgice ale istoriei americane, la care se intoarce fiecare generatie cautind deslusiri. A doua explicatie o ofera familia prea putin obisnuita, cu tatal care isi creste singur fiul si fiica. Relatia dintre tata si cei doi copii iese si ea din comun prin discretia cu care Atticus ii urmareste in cursul verilor si in lunile de scoala, atent la felul in care ei inteleg, cu socuri si traume, oraselul unde traiesc. Tatal este personajul formidabil al cartii, iar esenta educatiei date copiillor, o formuleaza chiar el: «dar inainte de a trai in buna pace cu ceilalti, trebuie sa fiu impacat cu mine insumi. Singurul lucru care nu poate fi statornicit prin legea majoritatii este constiinta omului.»