pe www.mediafax.ro

Orice carte seamana cumva cu o casa. Are o structura de rezistenta - in cazul "Cerului..." aceasta fiind traseul parcurs de personajul meu in ipostaza de femeie insarcinata -, are usi care deschid alte istorii, are si ferestre. Prin sticla se vede mereu mama, cu viata ei aspra, cu nefericirile si o neverosimila blindete. Prin horn nu bate vintul, ci intra amintiri despre gravidele care mi-au intersectat la un moment dat viata. Mobilierul e destul de ornamentat, fiindca n-am vrut sa scriu doar despre cabinete medicale si spaime, ci si despre miracol, credinta, dragoste si poezie. In sufrageria larga creste cineva, inca neclar, si doar de la un punct incolo, sigur baiat. Modesta mea casa e pentru cel care vrea sa o vada, deci nu pentru orice trecator. Poate o va descoperi si Gabriel, baietelul meu, peste multi ani, cind o sa creasca.