Va spun din capul locului ca Viata si destin de Vasili Grossman este deja raliabila la palierul pe care se afla Tolstoi cu Razboi si pace, Mihail Bulgakov cu Garda alba si oarecum ceva din roman aduce a Arthur Koestler, Intuneric la amiaza.

Sint 900 de pagini, cronica de familie, cronica de razboi, fresca sociala. Avem, apoi, asediul Stalingradului, arde Volga cind dau nemtii foc la rezervoarele de petrol, avem popota, ofiterime, tanchisti, marinari de pe Volga, Stalin si Hitler sint personaje, apar in doua sau trei locuri, avem ghetouri evreiesti, lagare naziste, lagare sovietice, transee, mame care-si duc fiii la cimitir, dialoguri despre Cehov si Tolstoi, naturaletea cu care rusul omoara nemti, sintem in biroul lui Himmler, avem amintiri teribile de la teroarea lui Stalin din 1937, cind intr-un singur an, dintr-o dragoste fata de partidul sau, a decimat cam un milion si jumatate din elita lui, avem narodnici, bolsevici, descumpaniti sau autodistrusi, copii care asista la moarte si chiar o scena ingrozitoare – moartea micutului evreu David intr-o camera de gazare uitindu-se foarte des intr-o cutie de chibrituri in care are o larva de gindac –, avem conflicte intre ASS si armata, reflectii multe, dialoguri, si deci doua lucruri principate: faptul ca in secolul XX nazismul cu bolsevismul au fost frati, au fost emisferele aceluiasi rotund si ca de cealalta parte este ideea evreiasca, cea care indiferent in ce parte s-ar afla trebuie sa sufere din cauza mizeriei noastre, plus faptul ca inainte de a fi absolut ortice, trebuie sa raminem oameni.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.