in Adevarul literar si artistic

Recenta aparitie in romaneste a romanului Curcubeul gravitatiei (1973) – pe care Pynchon insusi il considera cel mai reusit dintre scrierile lui – este cel putin un spumos eveniment editorial. Dincolo de aura scriitorului, insa, Curcubeul gravitatiei are istoria lui. In 1974 a primit prestigiosul National Book Award, iar revista Time l-a pus pe lista celor mai bune carti ale tuturor timpurilor. Apoi, romanul a fost desemnat in unanimitate cistigator al Premiului Pulitzer, dar decizia juriului a fost anulata in ultimul moment. Circotasii au spus ca e un roman greoi, ilizibil si obscen. E foarte posibil ca ultima acuza sa fie o trimitere directa la destinul personajului principal, Tyrone Slothrop, militar la sfirsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial: de cite ori Tyrone se simte excitat, explodeaza o bomba. Iar incadrarile de tipul «ilizibil» sa se refere la constructia aproape matematica (in tinerete, Pynchon – spun biografii sai – citea carti de matematica din pasiune), pe mai multe planuri, mustind de elemente din mitologie. De altfel, in linia-i perfect calculata si ingenuu, Pynchon avea sa ironizeze propria constructie. Se spune ca i-ar fi declarat unui amic: «Eram asa de varza cind am scris cartea asta, incit acum, recitind anumite pasaje, nici eu nu-mi dau seama ce naiba am vrut sa spun». Un ultim detaliu: titlul, Curcubeul gravitatiei, vine de la arcul de fum pe care il lasa rachetele V2, dar are si conotatii religioase – semnifica promisiunea lui Dumnezeu catre Noe ca nu va distruge niciodata omenirea.