in Adevarul literar si artistic

Cind traduci ai vesnic undeva in minte o voce care te tachineaza, te face sa te indoiesti, sa fii in garda tot timpul. De identificat, te identifici insa cu autorul. In primul rind prin lectura. Lectura obsesiva care insoteste orice traducere. Citesti si recitesti si recitesti pasaje pina le stii pe de rost. «Rumegi» propozitii la micul dejun. Te razboiesti cu expresii incapatinate la dus. Visezi bucati din text si traducerea perfecta si, evident, ai apoi o zi nefericita, cind nimic din ce faci nu pare la fel de bun. N-am fost amenintata in niciun fel si nu mi-am simtit viata pusa in pericol cit am tradus controversatul roman al lui Salman Rushdie, Versetele satanice.

Si am stiut de la bun inceput ca voi semna traducerea cu numele meu. Sa nu uitam ca m-am apucat de lucru la douazeci de ani dupa tot scandalul care a inconjurat aceasta carte si multe ape s-au limpezit intre timp. Rushdie insusi duce o viata normala acum, nemaiaflindu-se sub protectie speciala.