in Noua literatura

Daca e sa vorbim despre prietenie, trebuie spus ca aceasta capata un sens mai destramat si mai efemer in Zero grade Kelvin, iar cu asta marcam sI despartirea de paradigma beatnicilor forever friends sI mai facem un pas spre contemporan. E bine. De altfel, eticheta de familie grunge pe care Schiop o aminteste la inceput nu e deloc un simplu happy word – in lumea travellerilor perpetui, aceasta pare singura forma de comunitate posibila. Fie ca pleaca de-acasa in cautarea aventurii sau a banilor (iar personajul lui Schiop isi deplinge pina la un punct situatia ingrata de-a nu fi un imigrant hedonist, ci unul impins de nevoie spre alte continente, desi odata ajuns acolo nu prea mai conteaza care-ti sint scopurile), calatorii/emigrantii imbratiseaza rapid identitati tranzitorii, construite din povestile spuse si auzite si din situarea fata de ceilalti. Un joc nesfirsit de oglinzi din care ramine, extrem de bine redata, o senzatie de being wasted cu care ne intilnim mai des in romanele americane decit in cele autohtone. Pentru consecventa,totul e tinut intr-un registru minor, minimalist: dramele de familie, de pilda, epurate de orice dramatism manifest, sint amintite in trecere in conversatia eterna care ii tine laolalta pe travelleri; daca n-ar fi la mijloc tranzitul sI dezabuzarea oarecum mizerabilista, Schiop ar aminti consistent de Augusten Burroghs, cel din Alergind ca apucatii. Mai ales pentru umorul de calitate, niciodata fortat; de fapt, ar fi fost si strident sa fie altfel.